În fiecare an, de prin ajun de Moș Nicolae, la geamurile noastre luminau brăduți și steluțe, perdelele miroseau a curat și aveau un ușor iz de balsam, iar coronița cu globulețe roșii era scoasă din sertarul cu decorațiuni și pusă pe ușa de la intrare. Ca să ne bucurăm mai mult timp de ”magie”.
Anul acesta, încă nu a venit magia și suntem în 20… bine, scuza mea e pur organizatorică, dar venind seara acasă, văd că nu a venit magia nici la alții. Rare sunt geamurile la care luminează o instalație colorată sau licăresc diverse ornamente de Crăciun. Compensează în schimb cozile interminabile din trafic, nebunia după un cadou potrivit și coșurile pline cu ”de toate”, că vorba bancului, supermarketurile sunt închise 24 de ore întregi.
Rețelele de socializare sunt pline de sfaturi cum să fim mai buni de sărbători, mai umani, să ne deschidem sufletul, că oamenii contează și nu cadourile, bineînțeles la concurență cu reclamele la cel mai minunat și potrivit cadou pentru cei dragi.
Cred că magia reală, va lipsi tot mai mult pe an ce trece, locul ei fiind luat de magia comercială. Oamenii nu sunt buni in perioada 6.12-07.01, dacă în rest nu sunt oameni. Oamenii nu sunt azi umani și înțelegători și mâine revin la starea inițială, oamenii nu pot să se bucure de decorațiuni și cadouri, să fie încântați de colinde, ca apoi să ignore ce se întâmplă în jurul lor și să își trăiască austera viață. Sărbătorile nu scot la iveală ceva ce nu există. Beteala nu acoperă caractere și nici nu le poate înfrumuseța pe cele urâțite. Luminițele de pom nu pot aduce licăriri în ochii reci și lipsiți de viață, precum nimic nu poate însufleți sufletele împietrite.
Mi-aș dori să ningă, să ningă cu fulgi mari de poveste, care să acopere totul. Să acopere, să înghețe și să spargă în bucăți, frustrările și răutatea acumulată în fiecare suflet, lăsând în urmă bucuria sinceră, amintirile minunate ale copilului din noi. Copil care credea în Moș Crăciun, care punea vată pe crengile bradului cu ramuri rare, ca să pară nins, care știa povestea fiecărui glob, chiar și puțin ciobit, care aprecia cel mai mult mirosul de portocale, care spunea poezii în fața bradului, ca să îl audă Moșul.
Frumoase și simple momente, sincere și valoroase. Magia nu venea, magia eram noi toți, cu sau fără decorațiuni. Magia era căldura celor de lângă tine, era sentimentul de siguranță și de încredere, era zâmbetul celor ce deschideau ușa colindătorilor, era bucuria de a fi împreună în jurul mesei, era fericirea că ești iubit și că ceilalți știu că sunt iubiți la rândul lor.
Mai sunt 5 zile, mi-aș dori să înceapă să ningă…cu fulgi mari…de poveste…
