Mama ei de intuiție, bat-o vina să o bată, că mare instrument de lucru ne-a fost lăsat pe acest Pământ. Nu știu dacă se dezvoltă o dată cu tine, dacă era acolo de la prima revoluție neuronală sau a venit așa pe nesimțite ca să mă facă să zâmbesc în colțul gurii, dar cert e că m-am pomenit cu ea și tare ne-am mai împrietenit.
Cred că îi place de mine că altfel nu îmi explic cum de îmi spune ea de toate, înainte să mimez că fac ochii mari la mediul înconjurător fie el viu sau mort.
La ce e bună intuiția? Păi cred că la a nu rămâne fără mandibulă când viața te lasă cu gura căscată. Cred că ea este cea care te ajută să anticipezi mirarea atunci când te izbește providența. Femeie fiind , intuiția asta se naște ca un miros fin al unui parfum scump, ca un flash anticipativ și sâcâitor că piesele acelui puzzle chiar dacă pare că se potrivesc, de fapt sunt fixate forțat. Și ce să vezi, uneori intuiția vine cu mult înaintea evenimentului. E ca un fel de cutremur înainte de tsunami. Ceva de genul să nu zici că nu ai fost avertizat.
Și câteodată nu îți place și ai fi vrut ca prin venele tale să curgă lapte și miere și ai fi vrut să o contrazici, să îi spui că nu are dreptate, că e hidoasă și crudă. Însă…este adevărată, valoroasă și uneori al naibii de dureroasă. Că oricât de mult ai nega în sinea ta, știi totuși că realitatea nu este așa cum ți-o dorești și chiar dacă încerci mereu să cârpești ce se destramă, la un moment dat vei rămâne în urmă privind un hău, pe care îl anticipai, dar pe care nu ai vrut să îl recunoști.
Unde doare cel mai tare? Când doare cel mai tare? Depinde cât anume vrei să recunoști și cât anume vrei să te amăgești. Dar îți spun eu, cel mai tare doare când e vorba de cei despre care ai negat cu toată puterea ta că se poate întâmpla să nu fie conform cu ce ai creionat tu în mintea ta. Că de la străini nu simți la fel. Atunci zâmbești că ai fost pregătit. Iar creionarea personală, mână în mână cu setarea așteptărilor, lasă de multe ori gust de ciocolată neagră autentică. Pe cât de fin te așteptai, pe atât de amar devine când știi că e real. Dar, suntem adaptabili, deștepți și puternici și învățăm că o perfuzie cu intuiție merge foarte bine cu un pătrățel de ciocolată neagră, în care dacă ți se pare mai ușor, poți alege să găsești câteva coji de portocală. Așa ca să fie mai amuzant și mai exotic momentul realității.
Și poate vorbim într-o zi și despre ce stă la baza amăgirii, pentru că cineva mi-a spus că nu poți fi dezamăgit dacă nu te amăgești mai întâi. Și ne amăgim, cu toată doza de intuție primită, din dorința de a spera, din credința că am putea fi surprinși în mod plăcut, din teama că poate acea perfuzie este doar placebo…😉
