Am așteptat să treacă, așa ca să pot vorbi de el la trecut. De teama să nu se întoarcă și să mă prindă în mreje din nou. Acum că a trecut, pot ofta liniștită, s-a dus și din ce știu eu nici nu se mai poate întoarce. Știți voi cazuri în care s-a întors? Știu că se poate asemăna, că pot fi aspecte similare, comune sau chiar identice, dar nu în totalitate. Și sunt convinsă că acolo unde se duce îi va fi mai bine, chiar dacă lasă în urmă amintiri, ca toți anii care trec de altfel. Și acest început de șir de numere pare consecutive ( 20,22) și-a făcut treaba și acum gata s-a dus. A lăsat în urmă ce a putut și el pentru fiecare dintre noi, însă eu una aș vrea să îl includă cineva într-o sumă Gauss și să îl bulverseze puțin și pe el mai ales că a fost așa de ușor de ghicit pasul șirului, din 2 în 2, deci îl putem numi chiar previzibil.

Dar cu toată intuiția și predicția acestui an, nu a trecut nici acesta fără să lase urme pe ici pe colo. Pe vreun miocard, pe vreun neuron, pe vreun colț al ochilor sau al buzelor. Că așa sunt toți, îi așteptăm cu inima deschisă, ca și cum trecutul a murit, dornici să o luăm de la început, însă până la sfârșitul lor așa ne săturăm de tare de ne vine să încheiem anul undeva în vară. Ar fi perfect dacă am putea zice la un moment dat, ok, mie anul ăsta nu îmi place, pot să îl schimb? Da, știu că e februarie, dar simt eu așa că nu rezonez cu el și decât să ne chinuim reciproc, mai că l-aș da la retur. Plătesc eu contravaloarea transportului, numai să mă scap. Mda, nu merge, nu merge că cine știe, poate pentru unii e nemaipomenit și îl doresc și le place, poate pentru unii e anul lor cel mai prosper, poate pentru unii a adus un suflețel, poate pentru unii marea iubire, poate pentru unii o reușită în ceea ce privește sănătatea lor. Le poți lua atâtor oameni bucuria? Nu, nu se cade. Pentru că nu mereu este doar despre noi. Câteodată este și despre cei din jurul nostru. Despre a fi altruiști, înțelegători, răbdători, pentru că și anii noștri buni și faini or fi fost grei pentru alții și nu ni i-a luat nimeni.

Întrebarea este de câte ori în viață o luăm cu adevărat de la început? Nu așa, că ne mai prioritizăm lucruri, că ne stabilim noi obiective, că promitem că ne trezim dimineața devreme, că nu mai întârziem, că suntem mai calmi și mai buni, că ne sunăm părinții mai des, că le spunem celor din jur că îi iubim, nu că nu ar fi niște promisiuni de care chiar ar conta să ne ținem. Dar nu la asta mă refer, ci să începi Noul An, așa de la început, cu temeri, cu necunoscut, cu provocări, cu întrebări, cu nesiguranță, cu teama de eșec și bucuria de a reuși, cu automotivarea că poți să o faci și va fi mai bine, cu încurajările unora și cu suspiciunile altora…

 

Am încheiat 2022 cu promisiunea că nu voi mai demonstra, că viața nu e făcută ca să demonstrezi unuia și altuia, că nu este nimeni atât de important în viața noastră, încât să merite demonstrații, mai mult decât noi înșine. Singurele demonstrații vor fi cele de iubire pentru cei ce contează, iar restul sunt demonstrațiile mele, pentru mine, pentru ceea ce merit eu și ceea ce mă face versiunea mea mai bună și mai puternică. Și încep Noul An cu promisiunea că nici eu nu mai vreau demonstrații, de niciun fel. Că nimeni nu este dator să îmi arate nimic, că fiecare este unic în felul lui și că fiecare e răspunzător pentru acțiunile sale și pentru rezultatele deciziilor sale. Că suntem cu toții diferiți, că nu este rolul niciunuia dintre noi să îi schimbăm pe cei din jur dacă ei nu vor acest lucru și că cei care sunt cu adevărat importanți sunt într-un număr restrâns, prețios, cât să ne încapă cu adevărat într-un suflet.

UN AN TRĂIT CU ADEVĂRAT vă doresc, poate pentru unii e de bine, poate pentru alții e dificil, dar câteodată, în câte un an, trebuie să fim curajoși și să trăim pe bune!

2023, eu o iau de la început, de-adevăratelea, iar dacă nu ții pasul, să știi că ajung înaintea ta la 2024!