Dacă tot a fost acest 2020 un an al controverselor și al preocupărilor de tot felul, al întrebărilor și situațiilor complicate, nu pot să închei anul fără să rezolv o chestiune de maximă importanță.
Nici prin gând nu mi-a trecut să fiu nevoită să analizez această, cum să îi spun, această problemă delicată, pentru că e chiar dificil să mă hotărăsc. Nici nu știu cum anume să procedez. Poate că ar trebui să denumesc pe cineva ca moștenitor sau poate că ar trebui să las totul la voia întâmplării.
Inițial am zis că îl voi scoate la licitație. Cine a dat mai multe like-uri să aibă un avantaj sau ceva de genul acesta. Habar nu aveți despre ce vorbesc nu? Păi tocmai asta e că și eu de-abia am aflat. Vine B. și mă întreabă, eu cui las contul meu de FB după ce mor. Rămân perplexă și mă gândesc că a fost un an greu și pentru el și că a cedat acuș la final. De unde până unde i-o fi trăsnit asemenea idee?
Eu nu știu dacă voi știți, poate unii da, unii nu, eu clar nu am știut că am această opțiune. Și mai ales că se recomandă să îl lași cuiva care să îl administreze, să își mai aducă aminte de tine, să folosească din informații la slujba de pomenire. Măi oameni buni, eu încă cred în relațiile interumane reale, în prieteni care mă cunosc indiferent de prezența mea pe FB sau nu, mă bazez pe copiii mei când o fi să fie sau pe nepoți, că doar n-oi sta acum să mă gândesc, aoleo Alexandro, ai grijă ce scrii și ce postezi, că la slujba de pomenire, ti se citește de pe pagina de FB.

Ai și posibilitatea să ți se șteargă la momentul Z, dar totuși mai bine nu, să te mai pomenească lumea și după, că altfel nici naiba nu te mai ține minte, dacă dispari de pe rețelele de socializare.
Acum mă gândesc eu în mintea mea, să îl las așa, degeaba? Dacă nu sunt pomenită la adevărata mea valoare. Îl las așa oricui? Ce certitudine am eu că face treaba bună și nu găsește niște poze din copilărie, adolescență unde nu am ieșit chiar bine? Eu cred că asta trebuie făcută cu contract serios, cu clauze precise, nu te joci așa cu popularitatea post-mortem.

Acum se încheie anul și eu încă nu m-am decis, să îl scot la licitație sau să îl las moștenire? Voi ce ați ales?
La Mulți Ani și aveți grijă de acum cu like-urile, că de nu vă găsesc pe acolo nici nu vă iau în calcul!





