De fiecare dată când mă apuc să scriu, mă gândesc la Mihai Eminescu. Nu că asta ar avea vreo legătură de stil sau aș vrea să fac vreo comparație, ci îmi vine în minte versul: ”e ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune”. Și gata, m-am blocat. Pentru că în ultima perioadă, toată lumea scrie, toți au ceva de spus, fiecare își mai face câte un blog, un grup, mai comentează în cunoștință sau necunoștință de cauză, după posibilități, experiențe și educație. Așa că mă întreb cu ce aș fi eu mai deosebită, de ce ar citi cineva ceea ce gândesc și simt eu.
Și apoi îmi dau seama că asta e ceea ce îmi place să fac și mi-a plăcut mereu, să exprim, să argumentez, să mă întreb, să îmi răspund și să mă gândesc că sunt și alții ca mine, care se regăsesc în trăirile mele și se bucură când se descoperă printre rânduri. Chiar îi apreciez pe cei care au curajul să se exprime și cred că după ani la rândul de generații întregi, în care nu aveai voie să ai o părere, această libertate este binevenită și trebuie să profităm din plin de ea. Acum că unii o folosesc doar pentru critici, injurii și alte asemenea este un alt aspect pe care nu doresc să îl comentez, pentru că este pierdere de timp.
Revenind la faptul că în multitudinea de bloguri, a mai apărut unul, și anume al meu, ce să zic, noroc că există domenii infinite și nu am lăsat pe cineva fără. Acesta este un hobby, este despre viața de acum și despre cea din trecut, despre ce așteptăm în viitor, despre a fi fiică, femeie, soție, mamă, despre copii și animăluțe, despre prieteni adevărați și oameni care intră în viața ta ca să îți dea lecții și să te reconstruiască sau să te dărâme, despre zâmbete și lacrimi, despre pasiuni și dezamăgiri, despre călătorii și locuri faine, despre vise și realități.
Mulțumesc unei persoane dragi, despre care voi povesti in primul articol din ”Prietenii mei”, care pur și simplu m-a împins de la spate și a crezut în mine și în talentul meu. A venit primăvara și acum este momentul pentru noi începuturi, curățenie de toate felurile și însămânțat noi proiecte.




