Și a luat sfârșit și perioada de reflexie, de introspectivă și analiză, am ajuns la ultima zi și pot pune punct liniștită, împăcată și încrezătoare în ce va urma începând de mâine.
Mă gândesc că e bine să ceri în viață că altfel nu vei primi niciodată și că trebuie să ai încredere că ceea ce îți dorești se poate realiza. Viața este răgazul până la eternitate, este drumul în care demonstrăm și ne demonstrăm în primul rând nouă, ce fel de oameni suntem. Este calea prin care formăm alți oameni și influențăm destine cu deciziile noastre.
Când un capitol se încheie, ori răsufli ușurat, ori zâmbești melancolic la tot ce ai trăit pe parcursul lui. Important este să îți asumi, să fii împăcat tu cu tine, să înveți ceva din fiecare experiență trăită, să alegi mai bine în viitor și să nu îți fie teamă să fii tu însuți.
Astăzi este ultima zi din cei 37 de ani ai mei. Ani ce m-au învățat multe, ce mi-au adus multe momente minunate, ce mi-au adus deopotrivă și lacrimi, de bucurie sau de tristețe, de frustrare și neputință, dar și zâmbete care să îmi șteargă dârele sărate de pe obraji.
Și de fapt știți cum poți să treci peste toate și să fii puternic? Știind că nu ești singur, știind că ai pe cine să te bazezi, că există suflete care te iubesc, că poți conta pe ajutor necondiționat și că orice s-ar întâmpla, cineva este acolo pentru tine. Singurătatea nu este o soluție pentru a îți trăi viața. Singurătatea este doar o mască, acceptarea ei este doar neputință și aici mă refer în a fi deschis să te apropii de oameni, de suflete, fără teamă și prejudecăți.
De mâine încep un nou capitol, pe care îl voi scrie cum vreau eu și care cu siguranță se va încheia cu Happy-End. Dar până atunci, fiți voi, fiți buni, fiți sinceri, fiți iubitori și mai presus decât orice, fiți recunoscători. Luați ce vă place și aruncați ce vă produce neplăcere. Fără regrete, fără explicații, fără priviri în urmă. Avem atât de multă MOARTE și atât de puțină VIAȚĂ.
