”- Și toți copiii din fața blocului fugeam la alimentară și stăteam la coadă, fără să știm exact ce se dă. Întrebam în stânga și în dreapta și nimeni nu știa, doar aflaseră că trebuia să vină mașina. Acea mașină însemna că puteai cumpăra ceva ce nu prea se găsea, adică vreun pui vinețiu sau ouă sau ceva mezeluri. Stăteam la coadă așa cum vă jucați voi astăzi pe tabletă. Cu naturalețe, fără mofturi, fără să crâcnim, pentru că așa era normal și așa eram învățați. Mai mult decât atât, cei ce aveau frați sau surori mai mici, le împărțeau cu noi ceilalți, care eram singuri la părinți, ca să putem primi și noi două porții.

– De asta a urmat revoluția?

-Lumea se săturase, pe oameni nu îi deranja atât de mult că nu aveau ce le trebuia, ci că nu erau liberi. Aveam 8 ani jumătate în decembrie 1989, dar îmi aduc aminte, că în serile în care adormeam mai târziu, vecinul de lângă noi, asculta la radio, Europa Liberă. Era un post de unde reușeai să afli ce se întâmpla în lume. La televizor programul era limitat și așa zisele emisiuni erau referitoare tot la Ceaușescu. Lumea voia să se poată exprima, să cunoască, să călătorească fără restricții, să scape de teamă. Singura bucurie erau cărțile, care îți ofereau un strop de evadare din cotidian.

– Și atunci i-au împușcat? Poți să ne arăți, pe net? Că de fapt suntem mai mari decât erai tu la Revoluție și sigur sunt imagini și filmulețe. Mami, dar au murit și alți oameni? Dar apoi ați fost liberi?”

Da, au murit oameni, au murit tineri, s-au stins suflete, sperând că va fi bine pentru ceilalți, că vom ajunge departe, că vom ști ce să facem cu libertatea dobândită.

Au trecut 29 de ani de atunci. Și acum stăm la cozi, dar la Carrefour, Auchan, Kaufland, e adevărat, și marfa nu se termină și primești cât îți permiți. Călătorim în lumea largă, avem sute de canale de televiziune, putem scrie, vorbi, transmite orice vrem, dar nu aș ști să răspund sincer la întrebarea dacă suntem cu adevărat liberi.

Eu cred și este doar o părere, că atâta timp, cât mentalitățile în sisteme importante ale țării noastre au rămas la fel, este ca libertatea de la Grădina Zoologică. Ai voie să faci orice până la gard.

Poate că nu sunt rândurile cele mai în ton cu venirea Crăciunului, dar să nu uităm totuși, că au existat oameni, mult mai puțin informați, dar cu mult mai mult curaj decât avem noi, pentru care speranța nu murise de-a lungul anilor și care au făcut ca în Ajunul Crăciunului din 1989, lumea să poată asculta colinde la radioul și televiziunea publică, lucru interzis vreme de 25 de ani.