Dacă nici acum nu mă depășește, nu știu ce să cred.
De vreo 50-60 de kilometri, oricât am încercat să mă distanțez, motociclistul stă la o distanță apropiată, fără să mă încurce, în spatele meu. Am încercat să o las mai încet, poate vrea să depășească, dar s-a încăpățânat să rămână acolo, ca o santinelă. Nu îi văd în retrovizoare decât casca verde fosforescent și protecția de soare, închisă la culoare, așa că nu îmi pot da seama prea mult ce are de gând.
Am depășit tot ce se putea depăși, cu gândul că poate se va lăsa păgubaș. Nici drumul nu este foarte bun, dar nu știu de ce am impresia că zâmbește în spatele protecției și mă provoacă.
Instinctiv privesc în oglindă, să văd dacă mai este acolo. La un moment dat nu l-am mai văzut și am crezut că l-am pierdut pe undeva, poate s-a oprit sau a luat-o pe alt drum și am simțit așa o părere de rău, că era interesantă această joacă, dar uite că a revenit după curbă și a depășit și cele două mașini din spatele meu, ca să se așeze la locul lui și să mă urmeze îndeaproape. Interesant tip.
Mai am câțiva kilometri până la Sighișoara, cu siguranță că aici drumurile noastre se vor despărți. Semnalizez stânga, pe drumul spre cetate, motociclistul semnalizează și el. Urmez drumul și ajung în parcarea de la poalele cetății, motociclistul și el la fel! Parchez pe un loc la umbră, gândindu-mă acum dacă va parca și el lângă mine. Ba bine că nu, fix lângă ușa mea!
Deschid ușa, pregătită să am o discuție cât se poate de serioasă, dar nu apuc să deschid gura, că ușa din spate se deschide și Sebi sare afară din mașină:
– Tati, tati, ți-am spus eu că mami o să ajungă prima!
– Ba nu Sebi, tati a lăsat-o pe mami, putea să o depășească de nu știu câte ori, îi dă răspunsul imediat Christi, care și-a însoțit tatăl pe motocicletă. Dacă voia tata, noi eram demult aici, să știi!
– Ba nu e adevărat, nu-i așa mami, că nu au putut să ne depășească?
– Categoric Sebi, îi răspund zâmbind, am fost cei mai rapizi. Christi își dă ochii peste cap.
– Niciodată o mașină nu o să întreacă un motor!
– Ba da, mami poate!
– Haideți gata, că nu mai primește nimeni înghețată! intervine și motociclistul meu.
– Bine, bine și mami și tati sunt rapizi, nu-i așa Christi? Și au luat-o înainte pe scările spre cetate.
Iar eu și motociclistul meu, ne uităm după ei dând din cap și amuzându-ne… Când au trecut oare anii de când fata și motociclistul au devenit mami și tati?
