1 Martie! Prima zi de primăvară, prima zi de isterie generală…dar culmea feminină. Pe an ce trece îmi dau seama că independența asta pe care ne-am dorit-o din plin ne lovește peste cap din ce în ce mai tare și mai cu putere. Deci, dacă tot ați ajuns să găuriți cu bormașina, la ce mama naibii mai așteptați dovezi de dragoste primăvăratică de la noi? Par să se întrebe jumătățile masculine, unele mai epilate și mai pensate decât nepurtătoarele de….

De la primele ore ale dimineții au început pozele cu ghiocei, zambile, lalele, urări minunate de primăvară frumoasă, dar majoritatea, adică nu majoritatea, marea majoritate, 90% venite din partea femeilor. Deci doamnelor am ajuns să ne urăm între noi, să ne îmbrățișăm între noi, să ne oferim mărțișoare între noi, să ne felicităm și să ne bucurăm între noi, că părțile masculine epilate sau nu, și-ar dori ca prima săptămână din martie să lipsească din calendar.

Trecând de ironia situației, în care cu siguranță ne-am împins singure, îmi dau seama că scutul ne cam strânge în anumite perioade. Și nu cred că există femeie, căreia să nu îi facă bine o îmbrățișare, care nu simte nevoia unei alinări, a unui buchețel parfumat de primăvară, a unui gest de tandrețe din partea unui bărbat, căci vrem nu vrem, suntem create să ne simțim din când în când, chiar dacă nu recunoaștem, protejate în brațele lui.

La standurile de mărțișoare și în florării nu știu cum se face dar tot femei sunt mai multe în aceste zile, le și auzi numărând: pentru doamnele de la școală, pentru colegele fiului meu, pentru doamnele de la grădi, pentru bunici, pentru colegele soțului, pentru nașa, fina și lista continuă.

Pe bune, în curând o să ajungem să zicem o gură de aer pentru mine, una pentru el, una pentru mine, cinci pentru el. Eu doar aș vrea să știu dacă este chiar așa greu, dacă femeile din ziua de azi nu mai merită, dacă ne-am ascuns atât de bine așteptările încât s-a ajuns să se considere că nu le mai avem, dacă tradițiile de ani de zile se vor duce naibii, dacă libertatea și egalitatea au distrus micile gesturi dintre noi.

Îmi aduc aminte de pe vremea copilăriei, că femeile purtau acele mici mărțișoare cu firul roșu și alb împletit, la palton, la bluze, la halat, la rochițe, ca simbol firesc al primăverii. Nu existau mărțișoare urâte, ieftine, scumpe, existau gesturi și bucuria unui nou anotimp, al parfumului suav de flori, de soare blând și de fire de iarbă proaspăt răsărite. Probabil că undeva în timp, femeile au vrut mai mult, și-au setat alte așteptări, reacțiile nu au mai fost cele de odinioară și lucrurile au luat o întorsătură materială, ca totul în ziua de azi.

”Uite aici 100 de lei, ia-mi și mie niște mărțișoare și ia-ți și ție ce îți place, că eu oricum nu te nimeresc…”

Și când te gândești că un buchețel de ghiocei luați cu dragoste, era tot ce ne doream…