”Mami, știi ce e cel mai important pe Pământ?

– Aerul.

– Nu, ăla e de la sine înțeles.

– Apa.

– Și aia e indispensabilă. Mami, TIMPUL e cel mai important. Și nu îl ai niciodată!”

Și gândurile au năvălit unul după celălalt, căci ce poți face la sfârșit de an, decât o scurtă retrospectivă. Un an istoric acest 2020, pe care nu îl vom uita ușor sau poate că nu îl vom uita niciodată. Unii și-au pierdut oamenii dragi de lângă ei, alții au fost ei înșiși în acest iureș al bolii, alții au fost doar temători, alții au negat. Cert este că a fost un an al controverselor, al măștilor căzute, al vulnerabilității.

Necunoscutul nivelează diferențele. Toți suntem brusc egali, cel puțin la început. Apoi fiecare percepe situația diferit, dar câteodată atât de diferit pentru cei din jur, încât doar atunci îți dai seama că nu ne cunoaștem. Hilar, dar trist este că nu ne cunoaștem nici pe noi așa cum ar trebui să o facem.

S-a vorbit mult anul acesta despre gestionarea situațiilor, mai mult sau mai puțin fericite. S-a vorbit mult despre emoții, despre încredere, despre stabilitate emoțională și psihică, despre puterea de a trece peste, despre control, dreptate și nedreptate.

Bun, hai să facem o paranteză. Mai știți pe vremuri, trăite și de noi, media 40, dar și de la părinții noștri, care ne povesteau de modă, că existau perioade: mini, maxi, blugi strâmți, evazați, drepți, mulați, toc cui, toc drept, platformă, etc. Și lumea se adapta trendului în mare măsură, și pentru că asta se găsea și pentru că asta era tendința de a fi în pas cu moda. Știți cum e acum în marile magazine? Păi așa: larg, lălâi, strâmt, evazat, drept, mulat, blană, catifea, latex, piele, piele ecologică, tricotat, decoltat, pe gât, toc pătrat, cui, rotund, trapez, fără, lucios, mat, culori de la cele cunoscute, până la cele nou create…Deci, fiecare ce vrea, cum vrea, ce poate, ce îi vine, ce visează, ce se recomandă și tot așa. Adică trend liber să îi spunem.

Închidem paranteza. Deci, cam așa cu oamenii, cu gândirea, percepția, poziția, educația. Nu mai există direcții, că nu mai are cine să le dea sau mai bine spus, cei ce vor să le dea nu mai sunt crezuți și în unele cazuri pe bună dreptate. Există voci, există opinii, există locuri de socializare unde nu te cunoaște nici naiba și poți fi cine vrei tu să fii. Să expui ce crezi tu, să blamezi, să critici, să minimalizezi, să îți dai cu părerea despre tot și despre toate. Că doar a doua zi îți pui masca și îți vezi de alte tale. Câte măști stau pe noptierele noastre sau în torpedoul mașinii sau în geantă? Ei, în situații de criză, pe Mama Natură, o cam doare în cot de masca ta fie ea și de la Veneția.

Și nu știi de câte ori mai face tic-tac ceasul tău, și realizezi că a zburat tot ce mai aveai de făcut, tot ce ți-ai planificat tu că vei mai strânge, realiza, demonta, construi, whatever.

Și mă întorc la joaca lor nevinovată și la dorința de a se mai alinta puțin chiar dacă sunt mari și la cererea lor de a mai petrece timp cu ei, de a le mai oferi atenția mea, după luni de stat împreună, că nu știi niciodată când este  ultimul TIC-TAC.