5 ani de zile va avea aceeași culoare la pereți, culoarea anului 2025, va sta în același apartament unde măcar turcoazul îi va aduce aminte de el și totuși cu vădită grijă se întreabă ea pe ea, dacă viitorul o prinde tot cu EL. Acel EL care e grozav acum, zugrăvește bine, împart împreună locuința, dar gândul este deja că va fi prea mult și sigur se va plictisi. Varianta masculină a discuției el cu el din viitor este preocupată de apartament, dacă nu cumva îl schimbă în viitor…

Oare când s-au inversat rolurile, parcă fetele erau preocupate de casă, de bunăstare și băieții de fete, de distracție. Probabil că independența și egalitatea între sexe, a dus la inversarea polilor. Sau poate că relațiile nu mai sunt ce au fost. Citisem undeva, că bunicii noștri pe vremuri reparau căsnicii, acum nimeni nu mai este dispus să o facă.

Umblă pe net niște poze, făcute de un artist, în care imaginează ce înseamnă cu adevărat o relație bazată pe iubire, înțelegere, suport, susținere. Când ești și la bine și la rău alături de celălalt, chiar dacă nu te simți bine, chiar dacă ești într-un moment mai delicat sau poate că nu ai reușit să te epilezi sau aveți gusturi diferite la mâncare, la filme, dar se găsește un numitor comun și cu pași mici din ambele direcții, relațiile merg și trec peste greutăți. Ei, să vedeți comentarii! Nici nu contează ale cui sunt, cine este în spatele acelor poze și nume, e vorba strict de percepții. De ce valori avem, în ce credem, ce contează pentru noi, ce facem noi pentru ceilalți.

Păi nu prea mai facem. EU-ul a ajuns piesa de rezistență. Să ai grijă în primul rând tu de tine, pe principiul să nu aștepți nimic de la nimeni, să fii fericit fiindcă tu vrei așa, nu pentru că cineva contribuie la această stare, să te iubești tu pe tine, să te detașezi de tot ceea ce nu îți creează confort, echilibru, mulțumire.

Și cu asta se duce responsabilitatea umană a fiecăruia dintre noi, de a iubi, de a avea grijă, de a susține și de a face compromisuri pentru cei din jur. Toată lumea consideră ca pandemia ne-a adus în situația în care suntem mai deschiși, mai buni, mai apropiați. 2 săptămâni de stat în izolare! Interes? Încurajare?Prieteni? Și nu neapărat că nu sunt oameni buni și faini în jurul nostru, dar pentru că nu au știut, pentru că nu comunicăm, pentru că ne-am închis în noi.

Nimeni și nimic nu ne poate face mai buni, în niciun caz un virus! Noi singuri, analizându-ne pe noi și dându-ne voie să iubim, să greșim, să iertăm, să privim viața asta ca pe un dar dat să îl împărțim cu ceilalți, doar noi vom putea să privim lumea cu alți ochi, indiferent de vremuri și contexte.

În rest, în viitor, culoarea anului, este cea a sufletului nostru!