Un papagal?
– Nu, nici nu mă gândesc!
– Un hamster?
– Dacă aduceți hamsterul, plec eu!
– Peşti?
– Ați mai avut și au murit!
– Dar tata nu vrea câine și tu nu vrei pisică și noi chiar vrem un animăluț, mami, te rugăm! O să îi cerem lui Moș Crăciun și el o să ne aducă.

Eh, păi dacă e vorba de Moș Crăciun, e grav. Mă simt pusă la colț. Mie îmi plac câinii, am avut un caniche minunat toată copilăria și adolescența mea. Nu îmi displac pisicile, dar dragostea patrupedelor lătrătoare, mi se pare mai sinceră, decât a patrupedelor mieunătoare. După un scurt consiliu de familie, în care aprobarea a venit clar pentru MIAU, și o căutare asiduă pe net, iată-ne în Ajun de Crăciun, mai exact pe 23 decembrie, pornind la drum din Brașov, spre Câmpulung, după un british short hair portocaliu.
Ghem de blană portocalie, extrem de panicat tot drumul cu mașina, până la Brașov, primește rapid numele de Orange. Dar Moșul vine abia în 24, deci lăsăm ghemul la mama, gândindu-ne ce noapte albă o să facă, la cât de tare mieuna. În 24, gata bradul, gata toate pregătirile, cadoul viu mai lipsea. Cu celelalte era relativ simplu, dar ăsta mic plânge, face gălăgie. Cum părinții cred că învață la școala de părinți cum e cu sincronizarea și cu surprizele, reușim să facem un duș scurt înainte de venirea Moșului, timp în care, tatăl vine repede cu pisicul, îl pune frumos sub brad și nu ies bine băieții de la duș, că miau și miau de ți se rupea sufletul. Ochișorii s-au făcut mari, piciorușele nu mai ajungeau din baie până la brad, și săracul Orange, de atunci tot din brațe la Christi în brațe la Sebi este, chiar dacă anul ăsta face deja 3 ani.

Cam la un an de la venirea lui Orange în familia noastră, pe 8 noiembrie, mă sună mama.
-Tu, Alexandra mamă, nu știu cum să procedez, că am găsit o pisicuță frumoasă foc, exact în mijlocul drumului, e mică, gri și s-a așezat pe picioarele mele și îmi e milă de ea și Sebi zice să o ducem acasă să îi dăm ceva de mâncare.
-….
-Mai ești? Mă gândesc să o duc la Luncă, că noi nu avem acum pisicuță și e așa drăgălașă. Ce zici?
– Zic că am treabă și un motan acasă și nu mai vreau nicio pisică. Du-o, dă-i de mâncare dar o iei la tine.
-Bine, o să vezi că o să îți placă.

Ajung acasă, nu intru bine și sare și Christi și Sebi, că pisica rămâne la noi, că e așa mică și drăguță și are și Orange cu cine să se joace. Orange o ocolea cu vreo 2 metri și avea blana coamă pe el. Am pierdut și această bătălie cînd al treilea membru a venit acasă și a zis că e așa mică și frumoasă și la Luncă sigur dispare și e păcat de ea și, și, și toate argumentele posibile. Fiind ziua de Mihail și Gavril, zic scurt să fiu îngăduitoare și să o botez Gami.
Buuun, Orange ca Orange cu noi de ceva vreme, sperios de fel și foarte cuminte, vine zgâtia asta de pisică și ne strică băiatul! 😀

Orange mânca doar boabe, asta mică l-a făcut în fiecare dimineață să mănânce și cutiuță cu cărniță. Orange cuminte, se juca doar când băieții îl luau la smotocit, a început să facă niște ture cu Gami și o joacă nebună, de nu îl mai recunoaștem 😂. L-a învățat să se joace cu piesele de Lego, cu pionii, cu gumele de șters. Nici pisicile nu mai sunt ca pe vremuri, când se jucau cu ghemul de ață, acum au trecut la next level, Lego.

Dar ce nu a reușit Gami să îl învețe pe Orange, este să îi placă apa. Pentru că Gami este pisica-pește. Stă în chiuvetă, așteaptă să îi dai drumul la apă, sa curgă pe ea, apoi să se joace, încercând să prindă apa.
Totuși mai există speranță, ce îți e și cu pisi ăstea!