Mi-aș dori să pot da cuvintelor consistența sentimentelor, să am puterea să aștern în loc de litere, trăiri, ca să putem să iubim mai mult, să simțim mai mult, să înțelegem mai mult și să iertăm mai mult, atunci când citim. Mi-aș dori să compensăm prin sentimente lipsa faptelor, reacțiilor sau a faptului că nu știm exact cum să le exprimăm fizic astfel încât să fie apreciate și înțelese la intensitatea pe care o simțim. Mi-aș dori să ne trezim din letargie și să trăim, nu să bifăm lucruri și să ne etalăm cu ce am făcut.

Aș vrea ca măcar copiii noștri să știe să se bucure, să își trăiască viața, să nu pună etichete, să fie liberi de imagine și de marketingul acesta de doi bani practicat la scară largă.

Concediu în Grecia. Pe marginea piscinei familii cu copii, tineri fără copii, familii trecute de prima tinerețe, care probabil se bucură de liniște și odihnă. Diverse naționalități, germani, belgieni, francezi, englezi, ruși, albanezi. Șezlonguri, umbrele, bere, apă, înghețată, pistoale de jucărie, animale gonflabile pentru apă, loțiuni de corp, ochelari de înot și o atmosferă de relaxare și de amuzament, privind la joaca micuților din piscină, care nu țin cont de bariere lingvistice și se înțeleg într-un limbaj al lor numai de ei știut. Părinții mai aruncă din când în când câte o privire spre ei, bucurându-se de câteva pagini bune din cartea preferată sau pur și simplu de o ațipire deconectată de la problemele cotidiene. Săriturile sunt in toi,  jucăriile mai zboară pe șezlonguri cerând să fie înlocuite cu altele,  câte un copilaș mai tropăie pe marginea piscinei căutând un loc mai bun de sărit și stropește cu apă în jurul său, dar așa e vara și asta e bucuria lor cea mare. Se face schimb de mingi, discuri, pisici de mare sau rechini imenși pe care poți sta liniștit la soare, colacul în formă de gogoașă al băiețelului englez este cu siguranță mai fain decât cel în forma de floare al fetiței din Rusia, iar al tău este cu siguranță apreciat de copiii belgieni. Nici copiii, nici părinții, nici ceilalți turiști, nu reprezintă aici nimic, decât niște oameni dornici să se bucure de concediu, de soare, de entuziasmul copiilor sau de persoana dragă de lângă ei.

Eh și apare el. Românul nostru neaoș. Pe care îl recunoști instant până să deschidă gura, după atitudine. Păi, nu, cum să faci drumul până în Grecia, să ajungi acolo și să nu vadă lumea ce bazat ești tu și ce ”frumos” te porți tu cu soția, care calcă pe lângă tine ca pe ouă și cu cei doi copii la care ai lătrat niște ordine până să își dea tricourile jos? De fapt, toată lumea te-a remarcat, deja se gândesc cu toții ce noroc pe ei să te aibă acolo. Un model complet de comportament și educație.

Copiii pregătiți de intrat în apă, sub stricta lui supraveghere, nu se joacă cu o minge sau cu un disc ci sunt cronometrați de la insulița cu palmier, până la el și înapoi. Cu voce ridicată, nu știu de fapt pe cine ar fi interesat, li se transmite că nu e bun timpul și să se concentreze mai mult. Pe bune???? La 5-6 ani, într-o piscină de 4 pe 4, când peste tot e numai joacă și râset? Și dacă ar fi făcut sport de performanță, ceea ce nu cred că era cazul, nu era nici locul, nici timpul potrivit. Ea, modestă, vine să le facă o poză celor mici și apoi una și lui, cum stătea grandios pe marginea piscinei, dar el o repede că nu vede cum arată, cum cade lumina pe el, ce șort are? La masă, el hotărăște ce și cum, copiii nu aleargă după câte un fruct sau o prăjitură, nu au voie să se ridice de la masă. Ea se îndreaptă să își pună ceva în farfurie, în același timp cu mine, el îi spune să îmi facă loc și să aștepte. Ei, românașul meu, aici m-ai pierdut! Dacă nu te înțelegeam poate aveai noroc, așa finalul a fost că soția lui și-a luat de mâncare înaintea mea, cu un ușor zâmbet pe față.

O neînsemnată victorie, în mii de cazuri de supunere generată de teamă, complex de inferioritate, slăbiciune, prostie, nu știu nici eu exact care poate fi cauza. Nu poți judeca alegerile și viața nimănui, nu știi niciodată ce se află în spatele poveștilor fiecăruia dintre noi, însă o viață sub teroare, nu poate avea nicio scuză în spate. Problema este că acest caz nu e singular și mă uitam în jur, la ceilalți părinți străini, la modul cum interacționau cu copiii, la modul cum se purtau între ei și tare mi-e teamă, că în loc să ne trezim, să ne respectăm, să ne pregătim copiii pentru viață, noi românii, am rămas prinși în trecut, cu mentalități învechite și de-a dreptul rușinoase.

Se tot vorbește de femei puternice, femei independente și realizate, poate că acestea ar trebui să își împărtășească mai mult din experiența lor de viață, pentru că nici aceste femei nu s-au născut așa, ci experiențe și situații nu tocmai plăcute le-au făcut puternice. Prietena mea spune că femeile sunt de două feluri: puternice și fericite. Dacă sunteți fericite, rămâneți așa, dar dacă nu sunteți nici fericite, nici puternice, e nevoie de o altă atitudine.

Schimbarea este în mâinile voastre, magia vă aparține, iar libertatea de a trăi cum simțiți, de asemenea!